IKEBANA INTERNATIONAL BUCHAREST #269
"In friendship through flowers"
Dragi membri ai Asociației Ikebana International Bucharest,
Organizația Ikebana international a fost fondată în 1956 de regretata Ellen Gordon Allen cu speranța că florile vor construi punți de prietenie între națiuni, unind oamenii prin dragostea lor reciprocă pentru natură și prin bucuria de a practica Ikebana, motto-ul nostru fiind ”Prietenie prin intermediul florilor”.
Acum, este mai important ca niciodată să ne străduim să ducem mesajul nostru de prietenie și unitate, într-o lume din ce în ce mai divizată, așa cum ne spune și Președinta Onorifică a acestei organizații mondiale cu filiale în întreaga lume, Alteța Sa Imperială, Prințesa Takamado.
Asociația Ikebana International Bucharest a fost fondată în 2023 cu scopul de a se afilia la acest mesaj atât de frumos al Ikebana International, în colțul nostru de lume, fiind singura filială din Europa de Est.
Vă mulțumesc că faceți parte din această lume a florilor, de la care putem învăța atât de multe, mai ales prin principiul Oubaitori (桜梅桃李). Această expresie surprinde perfect ideea că florile, precum oamenii, înfloresc pur și simplu, în felul lor și în ritmul lor, fără teamă sau invidie, se înalță doar, cu bucuria de a simți lumina soarelui, adierea vântului și ploaia binefăcătoare, dătătoare de viață.
Cuvântul este alcătuit din patru kanji care reprezintă pomii care înfloresc primăvara: 桜 (cireș), 梅 (prun), 桃 (piersic) și 李 (cais japonez). Deși toți cresc în același anotimp, fiecare pom produce flori frumoase în propriul său moment specific și în forma sa unică. Lecția aceasta, Oubaitori, ne învață să nu ne comparăm cu ceilalți, ci să ne prețuim cu recunoștință și cu bucurie darurile cu care am venit în această lume, ale noastre precum și ale celor din jur.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut vreodată parte din organizația noastră, pentru prietenia și efortul lor, precum și celor care vor dori să ni se alăture în viitor.
Grupul nostru din Ikebana International Bucharest mi-aș dori să fie mereu ca într-o orchestră sau ca într-un cor. Am această experiență a corului de peste 40 de ani și pot spune că a fost și este o școală excepțională, unde putem învăța atât de multe despre noi înșine și despre ceilalți, despre viață pur și simplu.
Deși fiecare ”cântă” cu o voce specifică, unică, împreună putem crea armonii care să sune divin pentru noi înșine sau pentru cei din jurul nostru care ne vor asculta ”muzica”. Păstrându-ne propria voce și linie solistică, este important să ne acordăm vocile și instrumentele și să urmăm indicațiile compozitorului sau dirijorului, să ne ascultăm unii pe ceilalți, să ne sprijinim, să suplinim respirația celui de lângă noi, când este nevoie, astfel încât rezultatul să nu sune fals, disonant, ieșit din ritm. Doar cu toții împreună putem crea o muzică armonioasă.
Vă mulțumesc încă o dată,
A dumneavoastră, cu iubire și respect,
Florentina
FESTIVALUL IKEBANA BUCUREȘTI – EDIȚIA A III-A

Asociația Ikebana International Bucharest împreună cu Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară din Bucuresti au onoarea de a vă anunța deschiderea celei de a treia ediții a Festivalului de Ikebana!
Festivalul Ikebana începe pe 3 octombrie și include demonstrații, expoziții și ateliere despre Ikebana, precum și alte arte tradiționale japoneze.
Pe 5 octombrie, ora 10:00, vom avea parte de un eveniment cu totul deosebit: maestrul Kazuo Makioka Sensei (Nara, Japonia), discipolul și continuatorul lui Osamu Mori Sensei, o personalitate monumentală a artei grădinilor japoneze, va avea pentru prima dată în România o conferință despre grădini japoneze.
Anul acesta, colaborăm de asemenea cu următorii parteneri: Flavia Sasaki (Kitsuke), Centrul Murasaki și Chado Urasenke Tankokai România, toți urmând să susțină ateliere și demonstrații.
Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău către
Asociaţia Ikebana International Bucharest
Este o Asociație culturală non-profit care are drept scop promovarea artei Ikebana și a altor arte tradiționale japoneze conexe, promovarea artiștilor români de Ikebana, precum și stabilirea unor relații de cooperare și prietenie între artiștii români și cei internaționali. De asemenea, Asociația pledează pentru protejarea mediului înconjurător și pentru respectul față de natură.

Ce este Ikebana
Ikebana este arta tradițională japoneză de aranjare a florilor. Termenul "ikebana" provine din cuvintele japoneze "ikeru" (a trăi) și "hana" (floare), și se traduce adesea ca "a da viață florilor."
Membri Ikebana
Cei care învață și practică arta aranjării florilor pot fi numiți "membri" ai unei școli sau ai unui grup de Ikebana. Acești membri variază de la începători până la maeștri recunoscuți.
Ikebana international
Ikebana International este o organizație globală dedicată promovării artei tradiționale japoneze de aranjare a florilor, cunoscută sub numele de Ikebana. Fondată în 1956 la Tokyo, organizația a fost creată pentru a aduce împreună oameni din diferite culturi și naționalități care împărtășesc un interes comun pentru această formă de artă.
UNDE NE PUTEȚI GĂSI










